De ce nu ai vrea sa fii tu insuti.

De batut in cap.

Nu trebuie o privire de ansamblu foarte precisa ca sa observi ca majoritatea celor din jur se straduiesc cu vene pe frunte sa fie altcineva, si mai putin un eu bun, imperfect, distinct, si prin urmare interesant prin propria nescremere de a fi altceva.

Mi se scranteste usor mintea daca reincerc sa inteleg rationamentul, dar cred ca a iesit bine.

Si uau, cata scremere e. Iti vine sa-ti pui mainile la urechi cand o vezi. Obsesia majoritatii oamenilor e sa nu fie ca ceilalti, si se straduiesc atat de tare incat ajung ca ceilalti. Nice going btw.

Eu n-ascult manele“. Este fraza-cliseu cu care un mormoloc cu trei fire de par la mustata incearca sa deschida si sa-ti explice ca el e diferit. “Shaorma? Nu…” stramba ea ipocrit din nas, in secret regretand ca nu era singura acum, sa mearga sa faca putin huliganism cu peretii interiori ai stomacului. “Tu iesi de obicei in clubul ala?! Noi preferam sa mergem in parc si sa mancam paine pe o banca, e mai underground asa“. “Pff ce simplu te-ai imbracat. Noua ne plac hainele astea taiate asa diagonal zici ca-s neterminate!“. “Hai frate, cum sa asculti Artist Roman Comercial. Tu ai auzit de The Werncwdwexpqlqoioes? Normal ca n-ai auzit. E trupa mea preferata“.

Mintea necoapta, sau cea afundata adanc in ceata negasirii de sine, crede ca elitismul este calea. Cand de fapt, asta e primul semn cu care te descalifici in fata unui om normal si bun (tot repet bun; da, bunatatea arata o pozitiva functionare a creierului).

Asa, revenind. “Eu nu fac. Eu nu dreg. Eu nu ascult aia. Eu nu merg acolo. Eu nu.” Tu nu pe mata ma. Cei care vor sa implice complexitate si “rafinament” prin elitism sunt cu adevarat cei deloc complecsi.

Pentru ca elitismul de orice fel este doar o alta forma a prostiei si cea mai rapida dovada ca ceva e neinregula cu tine. Si cand spun elitism nu ma refer la lucruri high-end, ci la aere care sa demonstreze ca-s “diferit”, valabil si pentru cineva with a solid bank account, si pentru un hipster caruia ii ies fluturii din buzunar cand le-ntoarce pe dos. I’m here to intake information, si niciodata nu o sa fiu prea destept pe nimic. Comercialul de mine.

Be true to yourself. Fredoneaza cu voce tare melodia aia de la radio care iti place rau, la fel cum la un concert super hip urli disproportionat, ca sa auda lumea ca stii versurile.

Lauda bomba arabeasca in care ai mancat bine, cu aceeasi mandrie cu care povestesti de restaurantele unde iti scapa telefonul de emotie sa dai mai repede checkin.

Du-te in locuri “underground”, dar arata ca poti sa te mulezi si intr-un loc unde-ti canta lautari. “Eu nu merg acolo” nu inseamna ca esti diferit si o persoana rafinata, ci cel mult scremuta si incuiata. Newsflash.

Vorbeste despre un amarat cu care esti prieten, asa cum o respecti pe blonda Chiara si transpiratul Villalobos.

Lauda-te ca-ti place ceapa si usturoiul. Nu vii tocmai dintr-o tara unde bunica-ta gatea creier de maimuta.

Pentru ca, vezi tu, problema nu e ca persoana nu vrea (pentru ca i can mostly and surely guarantee ca tuturor le place orice). Ci ca isi impune “eticheta” de a nu vrea. Ca in adancul lui ii plac rau ambele, dar ipocritul, neasumatul, harciogul si nesigurul pe el traieste cu frica de a nu afla ceilalti. And, in the end you’re faker than a pair of loubs.

Cu cat te lupti sa urli ca nu esti ca ceilalti si ca tu faci doar anumite lucruri, cu atat mai zgomotos simfonia de greieri dintre degetele de la picioare razbate peste tipatul tau.

Remember what this world has fallen in love with: gagii si gagici autentici, plini de personalitate, imperfecti as it gets, care couldnt give two fucks bout other people’s opininion atata timp cat ei se incadrau in standarde morale.

Asa ca data viitoare cand cineva te judeca (de pe o falsa pozitie superioara) pentru o alegere personala exprimata in gura mare, apleaca-te, ia un prieten sau doi (depinde), si alearga-l cu o bordura considerabila in greutate.

Same goes with feelings. Marea smecherie e sa le tii ascunse. Cum ar veni nu-ti pasa. In momente in care chiar iti pasa. Era un internet wisdom picture care zicea ca oamenii care urla ca nu le pasa are the one that care most. Pai asa e.

Oricat de greu ar fi datorita nodurilor din gat si vocii tremurande, omenesc ar fi sa incerci sa transmiti ce simti:

Domnisoara Atragatoare, treaba sta asa. Eu sunt disperat dupa tine. Rau. Acum stiu ca poate nu sunt cel mai aratos, insa eu am zis-o sa fie zisa, sufletul meu e mai usor acum, si cine stie poate gasesti ceva sexy in sinceritatea asta de me being myself.

Sanse mai bune oricum, decat “nu-mi pasa” si apoi sa te uiti ca disperatul cu ochii scosi din orbite dupa ea sau el.

Suna si tu la politie, ca ma urmareste unu care arata ca Schwarzenegger in Total Recall cand i s-a spart casca.

Si cumva, we’re hardwired sa respingem tot ce ni se pare nesicer sau inselaciune. Asa ca in mod subliminal esti desconsiderat si mai rau:

-Io cred ca aia are totem cu mine in casa.

Pe cealalta parte, ne capteaza atentia sinceritatea si neincercarea de impresionare. Asa ca daca nu primesti un numar de telefon, macar primesti un zambet sincer. And we all know how few of those we see from day to day.

(Plus ca tu te asezi cuminte pe spate, mingea e in terenul celeilalte persoane. *Hehehe* frecat de maini).

Vorbeste cum vrei tu, atat timp cat nu te pisi pe ea de limba cu mirc’isme, pluseaza – inventeaza o noua limba for all you care, adauga flavorul personal, pune nuci de macadamia la amestec, si rest assured cineva o sa vada luminita care iese din ceata asta plina de plaţi si plate. Do the fuck you want – you are free; Oh, you forgot that.

Cumpara-ti masina alba daca asta e culoarea care-ti place. Ce e lumesc gresit in a avea o masina alba?!

Ai ascultat la radio Inna si ai ramas fredonand? Posteaz-o pe Facebook dupa, in loc sa bagi ceva cu tente intelectuale muzicalo generally accepted underground dar nu prea.

Iti plac merdenelele? Raspunde-i cuiva ca asta ai mancat la pranz.

Recunoaste ca (din cercul tau) tie-ti place sa mai pierzi timpul pe OTV if it’s what makes you happy and you consider it fun.

Mananca la masa cu mana if you feel your food tastes better. Bine, nu supa. Aia e foarte greu si o sa pari un handicapat.

Ah, tu hipster te-ai distrat in clubul ala cu “pitipoance” si “cocalari”. Sa nu te excomunice ai tai daca le povestesti, ai grija.

It’s ok not to love dogs. Say it. I personally think you’re a moron but i respect your opinion.

Don’t ever be politically correct. Zi-o cum o simti. Nu, pe bune. Fix cum o simti. And get back to me on this one. Cu placere.

Zi-i lu maica-ta ca esti gay. Nu e ca si cum omori insarcinate pe trecerea de pietoni, din cauza ca nu erai atent ca-l bateai pe bunica-tu veteran de razboi paralizat pe scaunul din dreapta. E ce simti.

Du-te la nunta in baggy pants si camasa alba daca asta e religia ta. E nunta, nu armata, sa fie toti imbracati la fel.

Cand douazeci zic ca e “negru” si parerea ta e “alb”, state the fucking shit out of it. Si mai explica-le si ca-s oi, ca sa ii faci si de cacat.

Zi “pass” cand tigareta ajunge la tine and you’re not into that. Don’t do drugs due to peer pressure. Si nici alcool. Ca dupa aia e probabil sa faci sase sute de like’uri mulat pe vreun veceu.

Spune-i ca sincer te pisi pe modern artul asta pe care nu-l intelegi, o mazgalitura intinsa pe un perete. Urla ca regele e gol de fiecare data cand ai ocazia.

Don’t smile when greeting someone if you don’t like em. Te salut fiindca e politicos, zambetul e un bonus rezervat nu pentru toata lumea.

Recunoaste ca iti plac banii (mai mult decat e normal) si sa-ti plateasca altcineva si ca esti o femeie care asa vrea sa fie tratata, nothing’s a shame in this world, only if you try to cover it up.

Daca Pink ar fi fost langa mine, probabil ar fi incercat sa sumarizeze in “be your own unique flawed and charming self”. Pe de alta parte, daca Pink ar fi fost langa mine I would’ve banged her. Scuze, ma rog, revenind, cam chestia aia lame din ghilimele e esenta.

Asa ca atunci cand o sa te suprinzi ca incerci sa fii cineva din cercul extins de prieteni si cunostinte, sau cineva fata de care you look up to (nu-ti crea chip cioplit, good advice from that old book), gandeste-te doar ca you’re fake.

And you wouldn’t wanna be seen wearing fakes, do you.

 

Suntem dependenti

Welcome to the age of freedom, epoca in care ne simtim atat de liberi, si de fapt singuri facem in asa fel incat sa nu fim deloc. Zdranganiti lantul o data daca vreti sa continui.

The beauty of it, e ca niciunul nu se simte in cusca. Asta din cauza ca traim in ea si n-avem perceptia dansei, si rar iesim pe-afara. Poate suna a lupul moralist. Nici vorba, sunt si eu acolo in cusca la inghesuiala, pipaindu-va pe cur aleatoriu.

Lumea, in momentul asta colorat in care am prins-o, face bau-bau din “tigari” si alte avertismente zilnice, numai bune de speriat niste batrani cu frica lui Dumnezeu.

Din pacate, la vremuri noi – boli noi.

De ce am mai ajuns sa fim dependenti? De tot.

Suntem dependenti de omul de langa, oricat de neinteresant ar fi el de fapt, la adevarata-i esenta. Stiu atatia care nu pot sa traiasca singuri, si lipsa lor de curaj parca iti lasa un gust amar, ca a doua zi dupa petrecere. Evident ca am fost si eu acolo, bou Andrei, bou.

Femei sau barbati prinsi in relatii pe care nu si le mai doresc, insa nu pot sa plece sa stea singuri si de capul lor, pentru ca noaptea ii fute in cur locul liber de langa ei din pat. Ce, o fi o explicatie mai buna? Ca eu alta n-am gasit.

Dependenta de persoane se ramifica si ea la randul ei, mai bagam un popcorn la microunde.

Ar fi dependenta de reassurances “esti frumoasa / te iubesc / nu te insel / nu te-am inselat niciodata / nu am mai facut asta pana acum / esti primul / n-am mai simtit asta niciodata / da, sunt cu fetele / a fost bine / o ai cea mai mare de pana acum (bitch wait what <pana acum>?! tu nu idealizezi ca o sa fim impreuna pentru totdeauna?!)”. Si lista continua, subconstientul nostru da afirmativ din cap vinovat.

Atata timp cat le primim, “relatia” merge perfect. Ca si cum noul tau Carrera GT din parcare e misto doar daca primesti complimente zi de zi de la trecatori.

Dependenta de bunuri, privilegii si foloase provenite din statul alaturi de celalalt. Well, everybody gotta eat, don’t they?

Atata timp cat zi de zi luna dupa luna, sampaniuta vine, mancarica se serveste brusc cu opt tacamuri, masa masa, masina masina, vacanta vacanta, de ce sa plec de la soba? Afara e iarna.

Dependenta de dormit impreuna, dependenta de “sexul nostru bun”, dependenta de culcat cu un text de la persoana aia, dependenta de sculat cu un text de la persoana aia, dependenta de pula mea m-am saturat sa scriu dependenta. De fapt e frica, aia e. Am devenit fricosi, si pe masura ce ni s-au marit creierele, ni s-au micsorat coaiele. Quick quiz:

-Ce faci daca te trezesti in padure cu un mistret in fata?

a) Uploadezi o poza cu el

b)  Ii smardoiesti o piatra in cap.

-Ma rog, depinde unde esti, daca ai semnal…

– Zi sa moara mat….. (detonare vesta cu explozibil fara regrete)

Macar vis-a-vis de dependenta de tehnologie ne punem toti de acord, si ne luam de mana cu garoafe ‘n shit fiind super fericiti ca am concluzionat ca suntem mega dependenti si de laptop si de telefon si de mail si de text messengers, ca apoi sa lasam capul in jos ca niste parameci ipocriti si continuam sa tastam in timp ce continuam dintr-un reflex sa boscorodim “da da, a dracu tehnologie”.

Jumatate de saptamana mai tarziu, ridicam capul din telefon.

-Bai esti prost, despre ce vorbeam?

-Despre..

-Ah, scuza-ma putin, mi-a scris cineva.

(explosive vest here, please, thank you.)

Adevarul e ca probabil ne petrecem aproape jumatate din saptamana uitandu-ne in jos. Sunt convins ca creierul nostru trece cu nonsalanta peste aceasta fraza, gandindu-se who to text next.

Intr-un mod evident, lame, si captain obviousic am ajuns sa ne simtim si dependenti de priza. Sau incarcator. Sau baterie. Same thing.

Parca ne ia asa un junghi intercostal cand vedem iconita bateriei ne-plina, cum era atunci cand am plecat de acasa. Ne lovesc bufeurile. Nod in gat. “Raman fara viata”. Cand de fapt e fix invers.

Mama, sa stai o ora / o zi rupt de lume, fara telefon, sau laptop, is a true blessing. Try it. Nimeni nu poate sa dea de tine, si parca agitatia aia mereu prezenta in spatele capului inceteaza. Zgomotul de fond din subconstient brusc devine tacere.

In curand or sa modifice astia testele alea psihologice cu jumatatea plina sau goala a paharului.

-Spune-mi, bateria este jumatate plina, sau jumatate goala?

-Este jumatate mata.

Am ajuns sa ne modificam comportamentul din cauza asta. Ne prelungim “sederile” in casa ca sa mai sugem putina baterie. Ne schimbam traseele ca sa trecem pe acasa, sa mai ciupim putin curent.

In loc sa fim si noi mai misteriosi, mai Humphrey Bogart, cu reverele trench-coatului ridicate, sa nu stie lumea nimic de noi, timp de cateva ore. Plus ca less is more.

-Unde e Xulescu? Are telefonul inchis.

-Nu stiu, dar brusc mi se pare ca e mai interesant, si cred ca mi s-a si facut dor de el. As vrea sa ii port copiii.

Asa… Dependenta de “iesit undeva”. Maica s-a facut sfarsitul saptamanii, si parca arde asa un foculet in mine, ca daca nu ies din casa ma dau cu capul de pereti si fac arta moderna pe zidurile astea.

Ies putin, o ora, la un bar, club, event, “lansare”, dau o tura, beau cat un om dintr-o comuna care apare frecvent la stirile de la ora cinci si apoi omor o saorma perversa sau niste fast food sanatos, o salata de burgeri ceva.

Ah, ce bine ma simt, ce-ai ma, pot sa stau fara sa ies.

De maine nici nu mai beau.

Said everybody but managed no one ever.

Nici nu cred ca are rost sa intram in dependenta de droguri & alcool, desi asta urmeaza sa fac. N-am intalnit pe cineva care sa recunoasca ca e dependent de vreuna din ele, insa daca le vezi pe furnici cum cara pahare, unul dupa altul unul dupa altul, zici ca-s servitoare, tavi le mai trebuie.

Treaz, unu nu se distreaza la adevaratul lui potential.

-N-am ma nicio problema. Pot sa stau fara nimic

-(3h mai tarziu) Ba da nimeni ma, nimeni n-are nimic?!?

Toata lumea poate sa stea curata, dar pana la final toti calca in cacat.

Mi-a bagat in gura. Mi-a dat sa beau. Mi-a pus in pahar. M-a aruncat cu nasul in buda. Mi-a dat sa fumez.

Exista o explicatie perfect rezonabila pentru orice. Nu e nimeni dependent.

Next, dependenta de obisnuinte. Vara la mare, iarna la munte.

Daca nu, tremurat usor, spumita, si ochi dati peste cap, pentru ca nu suntem unde am trebui sa fim.

Cum reusesti sa te rupi de ele si sa faci lucrurile your way and your timing, si sa te duci (let’s say) doar de-al dracu patru luni cat e iarna – in insule, si patru luni cat e vara, pe un ghetar?

Muncind.

Ladies and gents, welcome to your oldest addiction. Munca. Ca sa ne platim sederea pe acest Pamant, trebuie sa muncim. Suntem dependenti de munca.

That’s just plain sad. Adu niste alcool si droguri ca sa uitam.

Contrar a tot ceea ce am spus pana acum, sunt de parere ca inca suntem liberi. Doar ca ne place noua sa ne futem in cur si sa nu evadam. Inchisoarea e comoda, calda, un pat si o masa asigurata. Doar ca in acelasi timp, in puscarie, toti imbracati in zeghe arata la fel, si more or less, se comporta la fel. Sounds familiar?

Din fericire noua ne e mult mai usor. Usa noastra nu are nevoie de cheie. Singurul lucru care ne trebuie este proverbialul sut in cur, pentru primul pas inainte.

Adio Isaura.

Casatoria?

Mama. Noul “a fi sau a nu fi”. Cred ca undeva in spatele capului, sau chiar mai inspre mijloc asa, daca nu chiar frontal, ne sta tuturor intrebarea asta. Cel putin astora care inca n-au facut pasul.

Ce zic, cred ca si astia care au facut pasul deja, tot se intreaba.

Ce e tare, e ca mariajul (nu mai voi mai feri de acum de cacofonie, daca imi vine “ca casatoria” asa o sa scriu), e ca o masina pe care ai ocazia sa o mai vezi prin trafic cand si cand.

Ii stii partile frumoase, partile mai putin estetice, ai pareri de la prietenii tai care au condus-o deja, de la cei care poate au busit-o, si nu in ultimul rand parerea acelui prieten care nu se pricepe la masini dar isi da cu parerea si-l lovesti cu capul de coltul caloriferului, ca sa taca.

A, si era sa uit, parerea familiei care “la varsta ta ma casatorisem si aveam deja cinzeci si unu de copii, fiecare avand copii la randul lor, unii chiar iesiti la pensie”. Muie.

Stim foarte bine de ce nu ne mai casatorim la 21 de ani. Ca am ramas peste noapte in McDonald’s si suntem singur singurei si vrem sa ne infruptam din toate bunatatile, si dimineata cand se deschid usile sa ragaim in fata responsabilitatii.

Asa, revenind din pauza culinara. E tare ca ai in jurul tau toate informatiile de care ai nevoie, si poti sa-ti faci cat de cat o parere. Si cand zic toate informatiile, i mean TOATE informatiile.

Cu ocazia asta, mi-am adus aminte de parintii luati usor de valul tehnologiei si al entuziasmului, care-si pozeaza obsesiv si repetitiv plodul in varsta de o luna, si-l suie pe Facebook. For fuck’s sake, toti copii arata la fel. Ba nu, ba nu, unii sunt foarte urati.

Intr-atat de urati, incat cand vezi commentul la poza cu “frumusetea de el <3” iti vine sa urli din toti raunchii “Imparatul e gol. Sunteti orbi cu totii? Imparatul e gol!”.

Deci practic, mai multa informatie despre mariaj si broastele care se nasc din el, decat poti sa duci. A nu se intelege ca urasc copii. Absolut deloc. Doar ca unii sunt broaste.

In acelasi timp, mai primim informatii necerute despre lunile de miere. Urasc lunile de miere pe Facebook. Par atat de banale, si atat de “am strans toti banii pe care i-am avut ca sa mergem in niste insule indepartate unde nu stim sigur daca o sa mai ajungem vreodata” si atat de efemere si impersonale, si deloc atat de Disney cum si le imagina fetita din mine. World meet Andreea, Andreea meet world.

Luna de miere (dupa parerea mea, care sunt idealist) trebuie sa fie ceva intim si meaningful. Nici macar nu trebuie sa fie o luna. O saptamana. O zi. Ora de miere! Dar e ceva doar intre mine si tine, fara nimeni altcineva intre noi, mai ales telefonul ala blestemat care suna incontinuu si whatsappul. Inchide-l. Inchide-l! Asa.

Luna de miere inseamna tu si eu plus niste pasarele care ciripesc. Sau daca n-avem pasarele, niste pesti care ciripesc for all i care. Si sa ramana intre noi, si sa ne inchege si mai mult relatia, un teambuilding inainte de marele job.

Cuz yes, marriage is a job, and very few people i know, are good at it.

Intorcandu-ne pe un cascat pe Facebook, in schimb, ce observam? Un spectacol de poze prost incadrate gen “eu cu rasaritul” si captionuri lipsite de inspiratie (a se citi basite), gen “greu la birou” in timp ce poza ne arata o plaja un sezlong si niste labe de picioare usor inestetice.

Asa, mai departe.

Ce mai vedem in jurul nostru, cateodata chiar in noi, legat de casatorii? Pe sotia, sau sotul altuia, bineinteles.

Uuu.. touchy subject asta cu inselatul.

Ai zice ca casatoria a devenit noul divort. Cum ai semnat actul, cum ai scapat ca un catel intr-o fabrica de cauciucuri. Ai zis “i do”, ai continuat cu “solemnly swear to bone everyone in this city”.

Pai it kinda defeats the purpose, innit?

Adica idealistul din mine gandeste ca daca tot e sa fac pasul asta gigantic pentru mine, si dureros in pula de insignifiant pentru omenire, macar sa il fac cu persoana aceea (caps lock), si sa nu il insel niciodata. Sau macar sa incerc pana gingiile o sa-mi sangereze de cat am strans din dinti incercand sa fiu fidel sau fidela.

Cum atunci cand lucrezi ca sofer de autobuz ai grija sa nu dai peste oamenii de pe strada, asa si atunci cand esti casatorit ar trebui sa ai grija sa nu dai peste unul sau peste alta. See? JOB.

Am fost mintiti pana acum ca e o “uniune spirituala”. My ass. Nu frate, e de munca. Cine nu poate, sa nu se bage. E cum m-as duce eu acum sa lucrez la NASA, pe considerentul ca am fost racheta de vreo cateva ori.

Si nu judec pe nimeni (mai ales eu), sunt all for live and let live, insa ma gandesc ca e doar o pierdere de timp.

E cum te-ai duce la restaurant ca sa bei o apa. N-ai facut nimic gresit, insa puteai sa o rezolvi mai usor de la chiosc.

Me being all for time optimization, ma gandesc ca ar trebui sa te angajezi la compania casatoria, doar daca iti doresti cu adevarat jobul asta, si nu pentru ca asa te-a indoctrinat “societatea” de-a lungul secolelor.

Sa nu fie cumva ca si cum te-ai duce sa faci armata dintr-o reminescenta subconstienta, ca la un moment dat era obligatorie.

Adevarul e ca nu te obliga nimeni sa te casatoresti. That’s the simple truth. You’re free. You can thank me later.

Poti foarte bine sa ramai la stadiul de “iubiti”, uniune civila mult mai avantajoasa if you ask me. Te futi, mananci, mergi la film, faci vacante, te certi, si poti sa pleci oricand si sa te combini cu sora dansei sau cu dupa gust cu frati-su, iesind astfel (in sfarsit) din the closet, ca fiind poponar notoriu.

No acte rupte, no settelinguri financiare, no Dumnezeu furios ca esti al unspelea miliardelea care si-a batut joc de el.

Mai sunt si aia care se casatoresc de mai multe ori. Nici n-as vrea sa intru in detalii. Aia sunt ca Divertis, care tot incearca si incearca de cativa ani.

Pe mine sincer nu m-a convins inca casatoria. Asta daca cineva vrea sa stie ce cred eu. Nefiind nimeni care mai scrie la laptopul meu in acest moment si sa ma impiedice, o sa-mi continui sa-mi ofer parerea.

Adica da, idealistul din mine pe care il aduc a treia oara in discutie, inca spera, si va spera intotdeauna ca va aparea persoana aceea (caps lock), ca totul va face sens, ca casatoria va fi iminenta, mutatul undeva noi doi, preferabil in alta tara (can’t explain really why, dar e fantezia mea, so bare with me), si crescut un eu mic si o ea mica. And live happily ever after. That’s not bullshit. I trully hope that.

Pana atunci insa, ma gandesc ca din sfanta uniune a casatoriei a ramas doar “SF”.

Asa ca atunci cand preotul o sa ne intrebe daca il luam in casatorie pe x sau y, cred ca cel mai cinstit raspuns ar fi:

-poate.

Legalizati inselatul

De ce? Pentru ca e atat de comun, incat nu mai trezeste nicio emotie in nimeni. E atat de banal incat daca ai confesa asta Bisericii Catolice, ar rade si ti-ar zice, “nu acum pe bune, zi-mi cu ce ai pacatuit de fapt, ca am un baietel caldut care ma asteapta in amvon”. OTV ar titra cu litere de-o schioapa: “Banal”

 

A, l-a inselat cu saizeci si unu de barbati, in timp ce isi baga un frigider Fram plin de alti barbati in ea?

…Cam lipsita de imaginatie..

 

Inselatul e la ordinea zilei, precum ora obligatorie de Facebook. Apuse sunt timpurile cand un inselat mai ridica o spranceana sau o indignare adevarata din partea altcuiva in afara de incornorat(a).

 

Ai auzit ca Ioana ii arunca priviri lui Ion aseara la dans?

-Tulai Doamne, scoate rugul, incalzeste benzina.

 

Acum mai scoti o pula (pun not intended). Cel mult te minunezi de dibacia inselatorului:

 

Sa mori tu ca a fost combinat si cu Xuleasca si cu sor-sa in acelasi timp, timp de doi ani si astea nu s-au prins…

-Si cu ma-sa ma… ai uitat?

-Da-mi numarul lui, tre’ sa-l cinstesc pe om.

 

Cred ca numar pe degetul de la o mana oamenii pe care ii cunosc, si care n-au inselat in viata lor. Sau care nu inseala in momentul de fata. Fie ca o fac cu gandul, cu privirea, cu vorba, cu smstextul, cu gura, cu corpul, apoi cu toata inima, we’re all doing it.

Or sa sara cu gura pe mine (pun again not intended), cativa indignati care se simt ei curati, ii miros venind. Data viitoare indignatule cand simti sa-i dai add pe facebook “asa la misto” cuiva pe care din intamplare il consideri “simpatic”, in timp ce tu “iubesti”, te anunt ca tocmai ai scorat o “tentativa de inselat”. Ca si tentativa de omor, aceasta se pune in Codul Penal al Relatiilor (sau al relatiilor penale, hehehe)

Ca orice om care nu se respecta, am fost si victima, am fost si la capatul celalalt al penisului. God knows de cate ori am fost un muist nenorocit, dar e ok, totul se intoarce in viata, asa ca am platit si voi plati. Karma’s credit card is never out of balance (you can quote me on that one). Sa vedem:

-Exista inselatul de circumstanta. Esti beat drogat ranga, si daca ar aparea si un calorifer de fonta ai incerca sa faci ceva cu elementele lui. Needless to say ce atragatoare par lucrurile vazute prin Instagramul unei sticle.

-Inselat de frustrare. Nici n-are rost sa-l explic. Il stim cu totii, l-am facut cu totii.

-Alt inselat celebru, Inselatul ca esti zdreanta ordinara, si orice-ai face nu poti sa nu inseli. Daca ai avea centura de castitate in partile intime + gura + urechi, tot ai gasi o gaura in care sa ti-o bagi.

-Inselatul din nevoie. Cand celalalt nu-ti mai ofera ceea ce-ti doresti, si iei din alta parte.

 

Bai Nic, sa muriti voi ca nu mai aveti Gatorade albastru?

-… nu.

-Bapulan voi, ma duc la Mega Image.

 

-Inselatul ca seamana cu cineva din trecut cu care nu ai socotelile incheiate. Intotdeauna o sa-ti iei un parfum pe care l-ai mai avut. *Wink*

-Inselatul vesnic cu persoana AIA, cu care o sa-i inseli pe toti, si pe toate.

-Inselatul de plictiseala, mai ales cand celalalt nu e prin preajma. Se poate asemana usor cu laba din plictiseala, cand n-ai ce face pe acasa. Barbatii inteleg ce zic. Si poate si niste labagiste celebre care ma citesc.

-Inselatul “Ca nu mai e ca la inceput”. Foarte adevarat. Ca suntem incontinuu in cautarea sparkului si frumusetii de inceput. E cum ai vrea sa bei ultima gura din cutia de Cola si sa fie tot acidulata. It’s only human to dream. And to cheat.

-Inselatul de distanta. Este ruda inselatului din frustrare. “Intr-o relatie la distanta, sunt fericiti toti patru”.

-Inselatul din razbunare. Facand o analogie, penisul si vaginul sunt arma prostului, cu care nu se supara nimeni sa fie impuscat.

-Inselatul ca ai o mie de optiuni in jur si vrei sa gusti tot meniul. ALELUIA. Boala secolului asta. Si eu vreau asta, si tu vrei asta. Problema e ca nu cred ca o sa facem copii impreuna in ritmul asta, ci cu cine se nimereste. Daca se nimereste.

-Inselatul din greseala. Glumesc. Nu exista inselatul din greseala.

Inselatul e ca marijuana, toti trag in piept nimeni nu recunoaste in public. Legalizati-le pe ambele, in pula mea.

Vreau sa nu ma mai ascund de nimeni. Vreau sa insel la coltul strazii in public. Vreau sa ajung acasa si sa discut cu prietena mea ce am mai inselat azi. Sau sa inselam ceva impreuna. Si sa fie super. Si sa iau un topor si sa-i crap capul.

On a brighter note, vestea buna e ca inselatul te murdareste. Mama mama cum te murdareste, genul ala de stat-in-dus-cu-picioarele-la-piept-in-timp-ce-ti-se-scurge-rimelul-proverbial-pe-fata murdareste. Daca nu simti mizeria imediat, nu dispera, o simti zilele urmatoare.

De ce zic veste buna? Pentru ca majoritatea dintre noi, cu exceptia celor care sunt nea fane nebunul care dirijeaza masinile la semafor, uram murdaria de pe noi. Si atunci incercam sa ne spalam. Si cine stie, poate incepe sa ne placa gustul curateniei mental-corporale. Si poate ne reglam si cu karma aia careia ii suntem mereu datori.

 

Insa nu va dati silinta prea mult, pentru ca intr-un mod absolut ironic cel mai nasol nu e sa inseli o persoana,

ci sa te inseli in privinta ei.

Mai putem sa iubim?

As putea sa termin suspansul inexistent si sa raspund direct “nu”.

“De ce, de ce?”

Because we’re all flawed, thats why. Almost everybody’s fucked up (si restul care inca nu sunt, vor fi in curand, de catre primii). Si nu ma refer la “everybody’s fucked up” in modul “hey sunt fucked up, its so cool ca sunt nebun si diferit”. Hipsteri muisti.

Nu, aici vorbim de un fuckedupness real, niste senile de tanc care ti-au terfelit noroiul interior. Si urmele au ramas.

Fiecare are povestile lui, fiecare are problemele lui, niciunul nu e el insusi in relatia cu cineva de sexul opus. E evident (sau pentru unii inca nu) ca esti suma tuturor trailior tale pana in momentul de fata. E ca un hamburger care nu se mai termina de toppinguri.

Love cancer baby! D’ you like fries with that?

Cat despre trairi, nu ducem lipsa de asa ceva. Se ocupa de asta vechea noastra prietena tehonologia. Tehnologia inseamna usurinta (si usuritate, heh, couldnt help it) si varietate. Varietatea inseamna curiozitate si nehotarare. Nehotararea pe care noi o rezolvam foarte simplu: vrem tot!

Pai atunci ne servim din tot, pentru ca nu putem sa ne abtinem, iar apoi “totul” ala digerat se transforma in cacat, cacatul se lipeste de talpa, se usuca si calatoreste cu tine aducand flavour in urmatoarele tale interactiuni interumane cu sexul opus. Aproape ca a fost neintentionata gluma cu “cacat / flavour”.

Si atunci sa-mi spuna cineva cum e posibil sa pleci de la zero cu cineva pe care de-abia l-ai cunoscut (desi asa ar fi normal, “proaspat cunoscut” => “pleci de la zero”, nu asta inseamna?!?). Pleci o pula de la zero. In cazul de fata experienta si experientele doar te trag in jos, in loc sa te ajute.

Cred ca este de fapt singura data cand experienta iti face un defavor. Ill get back to you on this one daca mai gasesc si alte cazuri.

-Salut, vezi ca vin cu mult bagaj

-Si eu am destul.

-Nu-i problema, inghesuim aici in portbagaj!

-Pai si daca ne rasturnam?

-Doarelapula. Imi iau zgarieturile si ma sui in alta masina.

In viitorul foarte apropiat o sa devenim cu totii emotionally unavailable. O sa fim o natie de Clooney going Clooney on each other’s asses.

Ma rog, needless to say, probabil deja de pe la jumatatea textului sunt convins ca fiecare se gandeste la CumIlCheama Operatia sau la CumOcheama Cicatricea (care cumulati cu alte experiente similare, iti dau impresia ca chiar poti sa iubesti, insa cel mai probabil nu ajungi sa o mai faci niciodata “cu adevarat” sau all the way, chiar daca ajungi sa zicem.. sa te casatoresti cu altcineva)

Citeam un blog (urata specie bloggerii) al cuiva care povestea despre marea ei iubire care zice “i do” … insa altcuiva. Commenturile mi s-au parut mult mai promitatoare si sunt si motivul pentru care articolul ala mi-a ramas in cap.

Majoritatea care comentau erau ori casatoriti ori in relatii de succes cu altii. Si inca ii iubeau pe “primii” de se cacau pe ei. Erau fericiti sau invatasera sa fie fericiti cu altii. La un moment dat se confunda asta, nu?

Nu poti sa iubesti pentru ca ai tehnologie, nu poti sa iubesti din nou – ca ai bagaj. Iar cand zic “tehnologie” nu ma refer ca ai whatsapp si an app for everything in App Store; e doar un cuvant care pentru mine descrie lumea la momentul care a ajuns acum. Frumos ar fi sa pui tehnologia in bagaj si sa-i dai foc insa e mult mai complicat de atat. Sa iubesti cu adevarat sau cat mai aproape de adevar, a devenit o arta.

In curand vor aparea primii artisti ai dragostei si-si vor expune lucrarile la Louvre.

Deocamdata vad doar oameni care stau in relatii doar de dragul de a avea pe cineva langa care sa le asigure linistea, nu si fericirea aia cu ochi de catel.

Vad oameni carora le e frica sa let go de partener (chiar daca nu-l mai iubesc) din infatuare si de frica de a-l vedea cu altcineva.

Vad oameni care isi creaza muze in himere ca sa isi demonstreze ca inca se mai pot indragosti.

Vad oameni care cauta in continuare desi in adancul lor stiu unde e raspunsul.

Vad oameni care par atat de fericiti in relatii, insa te-ar fute in timp ce iti zic povestea iubirii lor.

Tuturor acestora, inclusiv mie, le urez mult noroc in continuare. No hard feelings ladies and gents… cause there aren’t any left.

 

And you know what’s the hardest part?

It almost breaks your heart knowing it can’t be broken again.

De ce ne certam nowadays

De ce. Ca suntem moderni. Ca nu ne place clasicul decat cand devine vintage. Dintr-un motiv la fel de “so 21st century” si nesigur, ca si anul in care suntem.

De weekenduri.

De mult s-au dus vremurile in care cuplurile se certau ca orele ei de pian se intersectau cu orele lui de poker, sau ca nu si-au ales draperii albe potrivite cu covorul cu franjuri, ca celalalt sta prea mult la munca si e sub suspiciunea preacurvirii, sau ca cine stie, celalalt i-a dat cainelui sa manance, sa zicem, oase de peste.

Nu. Acum oamenii si si-au dat seama ca e prea mainstream, si s-au gandit sa puna niste wayfareri pe scanteia de scandal

-Hai sa ne certam pe motiv de iesit.

-Chiar, ma saturasem sa ne certam pe vasele alea care fac mucegai in chiuveta.

-Da, sa nu uiti sa ma racai cand ajung acasa ca de ce ti-am raspuns asa tarziu la mesaje

-Da da, apoi o sa dublez asta cu niste povestiri de-ale unor prietene care te-au vazut aiurea prin oras cu altcineva

-Plaaaaaaan.

-High five. *slap*

What the fuck happened to good ol fashioned “de ce ti-ai ales universitatea asta, e in alt oras” “nu-mi place ca ii zici mamei mele ‘mata’ ” si “iti iubesc pisca but she has to go ca am o alergie mare cat spitalul asta”.

Nu. Acum au inceput WEEKENDURILE. Si au inceput cu “Sambata”. Aceasta zi absolut nevinovata care acum doisprezece ani reprezenta un simplu refugiu dupa o saptamana grea de munca, scoala, sau clasicul stat acasa degeaba (toti lesinatii sa incerce sa ridice o mana in sus)

Si dupa sambata a venit si vineri. Da, stiu, contraintuitiv. Si motivele de cearta s-au dublat.

-Unde ai fost aseara..?

-Pai am iesit cu astia ai mei..

-DOUA ZILE LA RAND?

Paranoia parca a luat steroizi si suplimente. Si acestia se numesc Aminosambata si Aminovineri.

-Unde esti?

-La Discoteca Disco!

-Ai iesit si ieri la Discoteca Disco.

-aaa..umm..da…

-Iesi cam des.

O luam rau de tot in jos, asta se intampla. Daca un cuplu se cearta si se desparte dupa o noapte de iesit, risc sa afirm ca ala nu e cuplu. E ca si cum ai da masina la remat din cauza ca nu-ti place cum miroase Wunderbaumul de la oglinda.

Schimba-l for fucks sake! De relatie scapi cand e furata, motorul e pe butuci, sau oricat combustibil i-ai pune, il mananca prea repede.

Si pentru ca one is lonely, two a couple, si three is company, s-a gandit sa vina si joi sa join the party (heh, joi sa joi..n). Ma rog, asta e cumva o veste buna, in tara cu cele mai multe sarbatori legale de pe pamantul asta. Iesim si Joi. Aminojoi, now in stores.

Si in momentul asta all hell broke loose.

Sa te tii tu varietati de reprosuri, suspiciuni, acuzatii, motive idioate, impartite pe trei zile. Sunt convins ca femeile au multumit lui Dumnezeu ca au cu ce sa tina barbatul sub papuc. “It’s a trap, iese mai mult, dar pot sa ma supar mai des pe el”. Sunt convins deasemenea ca barbatii au blestemat stiind ca a lor consoarta o sa-si suie tocul de 18 de trei ori pe saptamana pe mesele din club si nu pe cele din bucatarie.

(Intre timp adevaratele motive de cearta, gen lipsa de viitor a unei relatii, faptul ca celalalt e un ratat notoriu si nu vrea sa faca nimic cu viata lui, viziunile diferite asupra cosmosului, misuna neobservate ca gandacii de bucatarie noaptea la adapostul intunericului)

Practic meniul de weekend suna asa: coperto avem din partea casei niste suparari deja existente in prelabil, la antreu servim joi niste neintelegeri din cauza lipsei de comunicare pe timp de noapte, vineri ca fel principal o cearta serioasa din cauza unei discutii prea lungi cu cineva de sex opus in club (discutie observata vigilent de altcineva si relatata pe larg si cu multe garnituri celuilalt), iar sambata cand esti deja plin, si orice ai manca te-ar trimite direct la toaleta, vine desertul care consta in tensiunile din zilele precedente, puse pe un platou ca mini-prajiturelele ieftine de la zilele corporatistilor facute la birou.

Nota de plata vine duminica. Nici nu e nevoie sa o desfasor. Stim cu totii puterile coercitive ale celei mai triste zile din saptamana.

Pe bune, facem un exercitiu. Ne aducem aminte ultimele trei certuri din relatie, si vedem daca au legatura cu triada mortii, joi-vineri-sambata.

Si paradoxal, ca asta e omenirea – o mare definitie a paradoxului, ne certam tocmai pe zilele facute ca sa ne relaxam si sa ne simtim bine. E ca si cum ne-am duce la nunta ca sa ne batem.

-O iei pe Xuleasca sa-ti fie sotie?

-La PUMNI o iau!

Vestea buna e ca se iese si miercuri. Si in curand si marti. Si in curand si luni. Si poate in curand o sa omoram si duminica asta once and for all si o sa iesim sapte zile. Si sa te tii atunci certuri non stop, care vor ascunde adevaratele probleme ale unei relatii.

Daca stau sa ma gandesc bine, certurile din iesit sunt silicoanele pe care ni le punem relatiei ca sa nu vedem adevaratele probleme. Asa ca iubita mea, hai in pat. Cu sanii astia si sub asternuturile astea nu ne vede nimeni cat suntem de falsi.

Hai sa ne futem unul pe celalalt.

Vremuri grele pentru indragostiti

Dragostea era mai simpla acum 100 de ani. Probabil, de fapt sigur, aceleasi sentimente si trairi intense, insa mai putin complexa. Traiesc din ce in ce mai des cu impresia ca omenirea nu “evolueaza” ci doar “se complica”.

De fapt probabil asta e si ideea. O selectie naturala. Le faci oamenilor lucrurile din ce in ce mai complicate si mai grele, si aia care reusesc sa scoata capul din astea, castiga! Yeeey. Ce?

Cearcane. Oboseala. Nervi tociti. Par grizonat, si nu “George Clooney” carunt ci “muncesc la APACA si am o plasa in mana” carunt. Attention deficit disorder. Si lista poate continua daca as reusi odata sa ma concentrez pe ceea ce scriu.

Ce-ar fi facut D’Artagnan daca ar fi avut Facebook pe vremea aia? Pai o lua dracu razna si ii omora pe ceilalti trei muschetari ca avea impresia ca le-a vazut coltul camasii in poza gagicii lui proaspat suita din carciuma.

Cum poti tu sa ai o relatie cand primesti mai multe informatii decat pot sa duci sau ai nevoie sa vezi?

S-a imprietenit cu X-ulescu? Simplu. X-ulescu trebuie sa moara. Cine e asta care seamana cu fosta lui prietena? Fata asta si fosta lui prietena trebuie sa moara amandoua.

De ce si-a schimbat poza de profil? Nu ma mai iubeste? Da, nu te mai iubeste. (aduceti-mi careva o cladire inalta sa sar de pe ea)

Esti online pe chat? Sigur vorbesti cu cineva. Nu esti online pe chat? Sigur vorbesti cu cineva pe skype, messenger, bbm sau whatsapp sau te intinzi la discutii indoielnice la telefon.

Tehnologia nu ne face mai destepti, ci mai paranoici. Tehnologia umple canapelele psihologilor. S-au gandit ei vreodata ca Mark Zuckerberg, R.I.M. si Whatsapp o sa le dubleze fee’urile si vor naste “psihologi” concurenti in prietenii pacientilor?

-De ce-mi arata Whatsappul ca “last seen online la 3.59 AM”?

-Aaaa paii.. am..

-Te-ai futut.

Ce s-a intamplat cu vremurile cand spuneai “Noapte buna” si nu “Noapte fara paranoi si intrebari dimineata?”

Tehnologia, aia s-a intamplat. Ce ma interesa pe mine daca a citit scrisoarea? O primea si eventual imi raspundea daca intr-adevar ma iubea. Acum iti arata daca ai trimis-o, cand a primit-o si cand a citit-o. Nice going BBM. “A, a citit si nu-mi raspunde? Intregul meu mic univers se darama. Nu ma mai iubeste, stiu eu ca e ceva dubios cu el, niciodata nu mi-a placut si am suspectat ca e un nenorocit, nu vreau sa-l mai vad, cine m-a pus sa ma combin cu el, asta imi….aaaa ce faci iubitule, erai in baie?… si eu te iubesc”

Suntem o generatie de paranoici detectivi schizofrenici. Care chipurile iubim.

Pai asta e cum ti-ar zice cineva “Fii pilot de curse, dar o sa-ti tai un picior, o sa porti ochelari de cal, si masina ta o sa accelereze cand vrea ea, din cand in cand. A, si vezi ca ai Dacie”

Fratii mei, pornim in cursa cu un handicap (si nu, nu e legat ca ala n-are un picior in metafora anterioara). Pai cum sa iubesc eu, cand dragostea mea tocmai a suit o melodie in ale carei versuri se indragosteste de altul din cauza ca eu o ignor si ca simte de mult ca o sa se intample asta, si ca acum they flirtin while the Cristal from the glasses is sippin?

Of, si doar cu 5 minute inainte mi-a zis ca ma iubeste si ca imi vrea copiii. Poate s-a razgandit intre timp.

-Ce faci iubitule?

-Uite prin oras cu baietii

-Da-mi share location.

Cel mai probabil, Shakespeare se intoarce in mormant. Noi nu iubim. Asta e alta dragoste. E noua dragoste. Love 2.0. Suntem cyborgii propriilor noastre iubiri.

Cum mai intai a fost omul si dupa aia robotul, am putea sa incercam sa ne intoarcem la radacini cu aceste metode science fiction, gen inchisul conturilor de Facebook, scrisul de SMS-uri clasice sau neverosimilul apel telefonic, cat si legenda urbana a trimisului de scrisori.

Poate ajuta, si poate intr-o dimineata o sa auzi:

-Te iubesc

-Si eu te iubesc.

-Am visat ca am fost roboti.

Fericirea nu mai e ce a fost

Depresia e the new fericire.

-Ce faci?

-Depresie..

-Si eu!

-TRENDSETTERS (batand cuba)

Fericirea e Cartoon Network fara dublare, adica so last decade. Probabil asta e sfarsitul lumii despre care vorbesc atatea religii si culturi. Au uitat sa mentioneze insa ca e sfarsitul lumii FERICITE. Armaggedonul o sa ne omoare doar cheful de viata.

Nu vine niciun meteorit, nu apare niciun virus, nu ne ineaca niciun tsunami, nu o sa fie niciun crah informatic, nu o sa apese rusia america china si koreea de nord butonul rosu simultan, ci pur si simplu iti va zice un prieten “frate eu ma duc acasa de la petrecerea asta ca sunt deprimat”

Buf. Ciuperca atomica. We’re all gone

Si ce e mai rau, e ca depresia se ia. Feeling like a million bucks, sari intr-o parte si-ti atingi calcaiele in aer, in timp ce labradorul tau sare sincron? Nicio grija, raspunde la telefonul unui prieten care e “suparat, usor deprimat” si o sa te simti ca un teanc de bonuri de masa in mana unui somer. Da, stiu, v-a deprimat si comparatia asta.

Deprimatul nu trebuie sa intre in contact cu nimeni. El trebuie sa stea frumos in casa cu depresia lui, sa o hraneasca, sa o pieptane, sa o duca la wc, sa ii calce hainele, sa socializeze cu ea, si nicidecum cu prietenii lui nedeprimati.

-Ce faci Depresie

-Uite as asculta niste Adele

-Imediat! Am varianta live din concert sau aia de pe CD, pe care o vrei?

-Oricare e buna..Gotye cu Somebody that i used to know ai?

Atunci cand scapa din casa, deprimatul se camufleaza prost in societate. Uite-te bine in stanga sau in dreapta, ca il observi imediat. Soferul masinii care se uita pierdut in departare ca si cum si-ar fi dat copii la facut salam din ei? Deprimat. Vanzatoarea care-si uraste jobul, ca ea merita sa fie sotia lui Flavio Briatore? Deprimata. Oamenii care merg cu capul in pamant pe strada cautand marunt imaginar? Deprimati ca dracii. Si atunci te gandesti de ce e totul in tara asta gri?

NU E. Ti se pare tie pentru ca esti deprimat!!!

Sunt atatea motive ca sa fii fericit, incat daca nu as fi deprimat, vi le-as enumera pe toate. Catei, pisici pe garduri, cuvantul shaorma scris intr-o suta de feluri, rasaritul, mirosul de ploaie, mirosul de ploaie de bani, o manea simpatica pe care o asculti sub plapuma, faptul ca esti in viata, Fuego, chilotul barbatesc marca Tuareg, plimbarile in parc de mana, baclavaua, soriciul, sampania cu artificii in ea, ejacularea precoce (adica la “Salut”), nota de plata pe care o plateste sarbatoritul.

In concluzie, dragii mei, eu sunt de parere ca impreuna putem evita sfarsitul lumii. Asa ca muie mayasilor.

Fericirea nu o sa se termine in 2012

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 34 other followers